Accesați aici versiunea facilă pentru persoanele cu dizabilități

Data: 22.12.2015

Vasile Moțoc: Cinstim memoria eroilor Revoluției Române

Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc, a participat în zilele de 21 și 22 decembrie la ceremoniile de comemorare a eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, unde a depus câte o coroană de flori în semn de omagiu adus victimelor Revoluției.

Astfel, luni, 21 decembrie, Viceprimarul Sectorului 1 a participat la ceremonia religioasă şi de depunere de coroane din Piaţa Universităţii, iar marți, 22 decembrie, a depus câte o coroană de flori la Troiţa din fața Televiziunii Române, la Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Piața Revoluţiei și la Radiodifuziunea Română.

"Am dorit să aduc un omagiu atât în numele meu, cât și al administrației  locale a Sectorului 1, eroilor martiri care și-au dat viața pentru libertate acum 26 de ani. Cred că este datoria noastră să le cinstim memoria și să nu uităm că, fără jertfa lor, nu eram ceea ce suntem astăzi: o societate liberă și democratică", a declarat Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc.

În acest an se împlinesc 26 de ani de la Revoluția Română din Decembrie  1989, care a condus la căderea președintelui Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Revoluția a debutat la Timișoara și a continuat la București, precum și în alte orașe din țară, soldându-se cu moartea a sute de persoane.





Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Vasile Moțoc: Cinstim memoria eroilor Revoluției  Românehttp://www.primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/2015/foto-depuneri-de-coroane_1.jpg