Accesați aici versiunea facilă pentru persoanele cu dizabilități

Data: 19.04.2018

Noi sensuri unice pe șapte străzi secundare din Sectorul 1

Primăria Sectorului 1, prin Administrația Domeniului Public, continuă programul de fluidizare a traficului pe străzile secundare şi introduce noi sensuri unice pe șase artere cuprinse în perimetrul zonei Pasajul Basarab – Bd. Al. Ioan Cuza – Bd. Gheorghe Duca – Calea Griviței.

Instituirea sensurilor unice în această zonă va duce la îmbunătățirea și fluidizarea circulației rutiere la nivel de sector.

Lucrările de semnalizare rutieră sunt executate în perioada 17-20 aprilie 2018, conform avizului tehnic emis de Comisia Tehnică de Circulație din Primăria Municipiului București.

Începând de vineri, 20 aprilie 2018, circulația rutieră se va desfășura după cum urmează:
 pe Strada Miron Costin dinspre Calea Griviței spre Bulevardul Alexandru Ioan Cuza;
 pe Strada Alexandru Depărățeanu dinspre Bulevardul Alexandru Ioan Cuza spre Calea Griviței;
 pe Strada Constantin Disescu dinspre Calea Griviței spre Bulevardul Alexandru Ioan Cuza;
 pe Strada Constantin Arion dinspre Bulevardul Gheorghe Duca spre Strada Constantin Disescu;
 pe Strada Petru Poni dinspre Strada Constantin Disescu spre Bulevardul Gheorghe Duca.
 Pe Strada Colonel Paul Ionescu dinspre Strada Constantin Disescu spre Bulevardul Gheorghe Duca.

De asemenea, tot din 20 aprilie 2018, se va circula pe un singur sens și pe Strada General Ernest Broșteanu dinspre Strada Ioan Vodă Caragea spre Strada Polonă.



Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.205
E-mail : presa.primaria1@gmail.com
Noi sensuri unice pe șapte străzi secundare din Sectorul 1http://www.primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/introducere-sensuri-unice-1.jpg