Articolul anterior: 28.09 | Invitație de Presă - Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, va participa joi la lansarea proiectului de formare profesionala: Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, va participa joi, 29 septembrie 2011, ora 10.00, la lansarea proiectului de formare profesională: “Instruirea angajaților, o valoare adăugată administrației publice locale”, finanțat din Fondul Social... citeşte
Articolul următor: 29.09 | Programul de reabilitare termică gratuită a blocurilor din Sectorul 1 continuă. Acum, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii: Primăria Sectorului 1 a Municipiului Bucureşti a semnat un contract de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru finanţarea programului de reabilitare termică a blocurilor din sector. Acest parteneriat prevede acordarea unui... citeşte
Formare profesională pe bani europeniData: 29.09.2011
Proiectul "Instruirea angajaților, o valoare adăugată administrației publice locale", derulat de Primăria Sectorului 1 în perioada septembrie 2011-noiembrie 2012, își propune dezvoltarea capacității administrative prin creșterea nivelului de cunoștințe și expertiză a angajaților Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale.
"Profesionalizarea permanentă a funcţionarilor a fost o prioritate de când am preluat mandatul de primar. Strategia de dezvoltare a Sectorului 1 se bazează pe maximizarea investiţiilor, prin disciplina fiscală. Am devenit cea mai bogată comunitate din România tocmai datorită faptului că această relaţie, între investiţii şi colectare, a funcţionat perfect. Am convingerea că proiectul care începe astăzi va aduce plus valoare în activitatea finanțiștilor din Sectorul 1", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Prin proiectul de pregătire şi perfecționare a funcționarilor publici, în valoare de 813.168 lei, finanțat din Fondul Social European, contribuabilii din Sectorul 1 vor beneficia de servicii mai transparente și mai eficiente.
"Progresul economico-social este strâns legat de funcționalitatea sistemului administrativ, eficiența și valoarea sa fiind conferite mai ales în potențialul său uman. Din acest motiv, acordăm o atenție specială pregătirii funcționarilor publici, ridicării standardelor de instruire, răspunzând astfel cerințelor de asigurare a serviciilor pentru cetățeni, pentru toți contribuabilii Sectorului 1", a declarat directorul DGITL Sector 1, Dorina Vasile.
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă
E-mail: presa.primaria1@gmail.com