Data: 11.11.2020

Parcul și clubul sportiv Cireșarii vor intra în administrarea Primăriei Sectorului 1

Clotilde Armand: "Îi mulțumesc doamnei ministru Monica Anisie 
pentru înțelegere și colaborare!"


Comunitatea Sectorului 1 a primit astăzi o veste bună. Parcul și clubul sportiv Cireșarii vor intra în administrarea Primăriei Sectorului 1. Edilul Clotilde Armand a avut, în această dimineață, o întâlnire cu ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, ocazie cu care a început demersurile pentru preluarea în administrare de către primărie a acestei importante baze sportive din  Sectorul 1.

După primirea în administrare a bazei sportive Cireșarii, Primăria Sectorului 1 o va moderniza și reabilita  pentru ca tinerii și copiii din această zonă administrativă să aibă condiții civilizate de practicare a sportului și mișcării în mijlocul naturii.

"În nenumăratele discuții purtate cu locuitorii Sectorului 1, aceștia s-au plâns că baza sportivă Cireșarii se află într-o fază avansată de degradare, în timp ce copiii și tinerii au puține locuri unde să facă sport și mișcare în aer liber. Astăzi sunt în măsură să le dau o veste bună: vom primi în administrare, de la Ministerul Educației, baza sportivă Cireșarii pentru a o moderniza și reda circuitului public. Ne onorăm astfel angajamentele și începem să reconstruim Sectorul 1. Îi mulțumesc doamnei ministru Monica Anisie pentru înțelegere și colaborare!", a declarat Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.



Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com
Parcul și clubul sportiv Cireșarii vor intra în administrarea Primăriei  Sectorului 1https://www.primariasector1.ro/foto/articles/comunicatepresa/primarul-sectorului-1-si-ministrul-educatiei.jpg